Sângele, părul și sexul nu sunt un joc ‒ Jocul cu mintea

Prelegerea online, prin Skype a lui Feldmár András a fost întâmpinată de un public numeros miercuri după amiază, în Ceainăria Tein. Publicul s-a implicat atât în prelegerea psihoterapeutului cât și în discuția ulterioară, în care ideile despre limbaj și libertate, boli psihice, depresie și teamă, traumă și siguranță, au fost structurate în jurul conceptului de joc. Feldmár a marcat ritmul prelegerii într-un mod specific stilului său, și anume prin rostirea unor afirmații provocatoare, îndrăznețe, dar care în același timp, invită la reflecție. Aceste afirmații au fost apoi susținute și cu exemple, preponderent din mediul animalelor. „Dacă găsesc un pește în iarbă, îl fac depresiv, bolnav psihic și îi administrez medicamente, pe când el, de fapt, doar se află într-un mediu greșit” ‒ bolile psihice nu există, aceasta este o metaforă nepotrivită; nu există schizofreni, nu există depresie, ci există doar oameni rătăciți, care fie deranjează lumea, fie lumea îi deranjează pe ei ‒ susținea Feldmár. Trebuie să îi găsim peștelui un mediu nou, unde să se simtă în largul lui. Acest mediu poate fi nu numai un spațiu anume, ci chiar și un timp: de exemplu, înainte de anii 80, s-a tot încercat tratarea homosexualității, și apoi, la un moment dat, psihiatrii au hotârât prin vot dacă este vorba despre o boală sau nu. „Asta nu e medicină, ci politică, putere” a afirmat Feldmár.

„De unde să știe omul ce anume este în serios și ce este în joacă?” În cadrul unui experiment, 40 de observatori au notat timp de 7 zile ceea ce făceau și când o făceau felinele în grădina zoologică, respectiv trebuiau să decidă pentru orice mișcare, dacă e făcută serios sau în joacă. După cum a rezultat, pentru toți era evident când anume se jucau felinele și când nu (de exemplu, la începutul unei lupte sângeroase și la deschiderea unui act sexual). În baza concluziilor unanime se poate constata că o activitate care are o consecință, nu este un joc.

„Copiii îi detestă pe adulții care se joacă doar pe jumătate ‒ ei iau foarte în serios joaca” ‒ spunea Feldmár. Probabil, faptul că ororile din Sarajevo nu i-au traumatizat pe copii (ci mai degrabă pe adulți), se datorează tocmai acestui devotament față de joc, deoarece părinții lor au creat un mediu în care copiii să se poată simți în siguranță. Terapeutul (la fel ca părintele) trebuie să creeze cel puțin o cameră unde copilul se poate juca, chiar dacă protejarea copilului îi va costa viața. Jocul, așadar, reprezintă o protecție pentru cei care se implică în el ‒ spunea Feldmár, subliniind puterea jocului.