Este, probabil, scriitorul, poetul, blogger-ul, traducătorul … (și am putea continua lista) român cu cel mai mare răsunet. S-a născut în anul 1978 în Republica Moldova, în localitatea Ștefan Vodă, iar în 2010 a obținut și cetățenia română. Creează în limba română, traduce literatură din limba rusă. Numele lui se asociază nu numai cu cărți care spun lucrurilor pe nume și care prezintă realitatea est-europeană, sau cu proiecte de înființare de reviste sau de evenimente literare – de exemplu, el, împreună cu fratele său, Mihail Vakulovski, au fost cei care au lansat una dintre primele publicații culturale online de limba română întitulată „Tiuk! (k-avem kef)” –, ci și faptul că în 2009 a fost expulzat din România, după ce viza lui de ședere expirase aceasta nefiind prelungită din cauza unor erori administrative. Acest incident a stârnit un val de simpatie față de el în cercul cultural românesc. Cărțile lui au un limbaj ce stârnește reacții dure – deseori indignare –, însă mereu are mai mulți cititori decât critici.
Este pentru prima oară când publicul din Sfântu Gheorghe are ocazia de a se întâlni în persoană cu autorul cărților „Pizdeț” și „Letopizdeţ (Cactuşi albi pentru iubita mea)”, care potrivit multora, este unul dintre cei mai buni cunoscători ai realității românești.

Moderator: scriitorul și criticul literar Adrian Lăcătuș

18 septembrie, orele 17:00, Hostel Beer Pub

InstaPulz