Arta contemporană îndrăzneşte să se revolte
Henning János – Kiss Bence: „Eu ca el/ea”
Expoziţia intitulată „Eu ca el/ea” semnată deHenning János şi Kiss Bence a fost vernisată cu sală plină miercuri seara, în ziua 0 a Festivalului „pulzArt”. Expoziţia este o cugetare îndrăzneaţă, o gândire vizuală asupra situaţiei în care ne aflăm în prezent – cum s-a afirmat la vernisaj. Fotograful şi jurnalistul realizează o perfectă îmbinare a cuvântului şi a imaginii, având ca numitor comun întrebarea: de ce? Cu această ocazie a fost inaugurat şi noul spaţiu expoziţional din Sfântu Gheorghe: noua galerie de artă a fost amenajată în subsolul Cafenelei Köntés din strada Ciucului.
Köntés Ernő, proprietarul noii galerii de artă, a fost primul care salutat publicul şi a spus că înfiinţarea noului spaţiu expoziţional se datorează, de fapt, unei serii de întâmplări neprevăzute, iar faptul că galeria de artă este ocupată deja până în luna martie a anului viitor, indică rolul acesteia în acoperirea lacunelor existente.
Sculptorul, Vargha Mihály directorul Muzeului Naţional Secuiesc, şi-a rostit discursul în calitate de prieten al celor doi creatori, apreciind necesitatea noii spaţii expoziţionale. „Limbajul lui Henning János a devenit mai ascuţit, îşi forţează barierele, cu toţii cunoaştem că meseria e la degetul său cel mic, dar acum îşi arată o altă faţă, scufundându-se în realitate. Arta are puterea uimitoare de a formula întrebări şi de exprima idei pe care oamenii obișnuiți nu îndrăznesc să le abordeze” – a spus Vargha Mihály. Cu ocazia deschiderii expoziţiei, Kiss Bence a declarat că, în calitatea sa de jurnalist, el este interesat întotdeauna de întrebarea „de ce?”, iar textele pe care le-a scris pentru imagini reprezintă un fel de răspuns la aceste întrebări. „Pe el îl deranjează zgomotul. În special cel din interior. Este în căutarea frumuseţii de ceva vreme, cu toate acestea, grotescul este cel care dă peste el. Lumea i se pare superficială, dispreţuitoare şi lipsită de importanţă, ceea ce îl deranjează enorm. Există o incertitudine elementară în tot ceea ce percepe. Parcă lumea nu ar mai avea baze. Vrea să stabilească o relaţie, dar cu cine? Îşi doreşte un partener căruia să-i destăinuiască toate acestea? Şi pe urmă? Ce se va întâmpla?” – ridică întrebarea Kiss Bence, într-unul dintre textele sale pe care l-a citit în faţa publicului.
Expoziţia poate fi vizionată până la 10 octombrie, la galeria de artă din strada Ciucului nr. 5A.