Islamul și prejudecățile din neștiință

Povestea refugiaților sirieni și tot mai desele atentate ISIS sunt două dintre motivele pentru care europenii au început de câtva timp să sufere de islamofobie. Cât de îndreptățiți sunt cei care pun crimele și ororile înfăptuite de pretinși exponenți ai lumii islamice pe seama unei religii care se declară a păcii și a supunerii față de dumnezeul Allah a fost subiectul pe care s-a întemeiat discuția de duminică după-amiază de la Tein Teahouse, cu Gyöngyösi Csilla.

Teolog reformat și cercetător islamic, doctorand și lector în cadrul Universității ELTE din Budapesta, specializată în filozofie și teologie islamică, religie și tradiții abrahamite, Gyöngyösi Csilla a prezentat și explicat pe rând câteva din aspectele esențiale care au legătură cu Islamul. Discursul a pornit cu precizarea că cele mai multe prejudecăți despre religia în discuție sunt create și alimentate de reprezentanții presei, care sunt dezinformați și transmit către populație informații eronate. Acestea sunt preluate ca atare și ajung să genereze temeri de neînlăturat.

Teologul a arătat în primul rând că Islamul este atât de complex, încât este foarte dificil să îl prezinți în mod unitar, dar mai ales să îl înțelegi cu adevărat atunci când provii dintr-o altă cultură. Încercarea de a-ți explica Islamul prin raportare la religia proprie este un demers sortit să eșueze rapid.

Apanajul acestei credințe îl reprezintă Coranul, care este mult mai mult decât o carte. Coranul nu doar se citește, el se recită, are o melodicitate proprie, care transmite un anumit tip de mesaj. Mulți credincioși musulmani îl învață pe de rost tocmai pentru că are o structură și o muzicalitate ce ajută la memorare. Cei care doresc să înțeleagă cu adevărat Coranul trebuie să învețe limba arabă. Altfel, orice traducere este doar o interpretare care creează iluzia contactului cu cartea sfântă a musulmanilor, dar care nu oferă șansa unei descifrări totale.

Un alt motiv pentru care Islamul este greșit înțeles este acela că, spre deosebire de creștinism de pildă, el nu are ceea ce se numește catehism, adică un set de norme clare care să descrie regulile după care poate fi urmat, care să explice cum anume trebuie să te porți ca să fii un islamist adevărat. Așa se face că este supus interpretărilor de tot felul și este abordat diferit de la un stat la altul. Una dintre cele mai discutate probleme în lume o reprezintă statutul femeii în lumea islamică. În lumina celor enunțate până aici, reiese clar că nu religia islamică impune un anumit comportament al femeilor, ci felul în care este interpretată ea.

Rămânând la femei și la purtarea temutei burqa, trebuie amintit faptul că inclusiv acest aspect ține de cultură și mentalitate, ceea ce nu trebuie supus judecății, ci doar acceptat ca atare. Coranul nu spune explicit că femeile trebuie să se acopere, ci precizează că ar trebui să se îmbrace decent. Or, decența este un termen care poate fi înțeles altfel de fiecare om. Spre deosebire de europence, musulmancele au obiceiul de a purta pe stradă cele mai urâte haine pe care le au, dar acasă să fie îmbrăcate cu haine dintre cele mai elegante. Pentru ele nu exteriorul contează, ci interiorul casei în care trăiesc și pentru bunăstarea căreia luptă zi de zi. De aceea, ele insistă că burqa, parte din costumația religioasă a femeilor, este o chestiune de alegere și nu ceva impus. Nimeni nu ar trebui să decidă dacă straiele religioase ale unei persoane sunt sau nu în regulă și trebuie purtate. De altfel, și în bisericile creștine unele femei își mai acoperă capetele cu basmale.

Gyöngyösi Csilla a făcut lumină și în cazul unor termeni precum sharia, fiqh sau jihad. Ea a arătat că, în ciuda convingerilor generale, sharia nu funcționează ca un cod penal, ea reprezintă totalitatea poruncilor lăsate de Dumnezeu și numai în statele în care la conducere se află o formațiune islamică se aplică în justiție. În rest, există un pluralism juridic în care școlile juridice își acceptă reciproc decizia.

Cât privește temutul jihad, acesta este un termen care are un sens de bază și anume „a (se) lupta, a se strădui, a se zbate“ și se referă în special la lupta interioară a credincioșilor de a urma credința lui Dumnezeu. De-a lungul timpului, termenului i s-a atribuit însă o semnificație improprie de „război sfânt“, sintagmă împrumutată din vocabularul cruciaților.

Ca urmare a tuturor lucrurilor greșit înțelese, pentru a scăpa de prejudecăți, putem încerca să ne informăm, dar și să facem un exercițiu de imaginație: să ne gândim cum am putea explica noi creștinismul unui Buddhist sau unul Brahman și cât ar reuși acesta să înțeleagă și să perceapă ca fiind normal dacă raportează totul la propria cultură.

Mirela Cara