Micro istorii și empatie în literatură

La cea de-a 9-a ediție a festivalului de arte contemporane pulzArtVida Gábor a fost intervievat în foaierul arhiplin al teatrului de colegul său, scriitorul István Miklóssi Szabó, despre cel mai recent roman al său „Senkiháza. Erdélyi lektűr” („Pământul nimănui. Lectură transilvăneană”). El a vorbit despre micro comunitățile care se desfășoară în acest roman, despre experiențele personale, cultura și literatura care se desprind prin intermediul personajelor. Micro istoriile României între anii 1920 și 1940 dezvăluie lumi întregi în care, de exemplu, există o paradă, dar nu și cizme. Dar fiecare soldat are o batistă. Din care emigrăm nu când e mai rău, ci când putem. 

Un răsfăț aparte a fost întâlnirea cu scriitorul Mihai Radu, care ne-a vorbit despre cruzimea realității din România, despre dimensiunea politică a umorului, despre capacitatea ironiei și a sarcasmului de a exagera și amplifica micile fisuri din societatea noastră sau chiar de a tăia legăturile nostalgiei și ale sentimentalismului. Moderată de traducătorul literar Szőcs Imre, discuția, plină de reflecții profunde, dar în esență ușoară și plină de umor, a abordat și farmecul orașelor mici, dragostea pentru fotbal, fanii, colaborarea sa cu regizorul Radu Afrim, transformarea ultimului său roman într-un spectacol de teatru, decalajele de nepătruns dintre generații și imposibilitatea de a citi literatura fără empatie.

Scopul inițiativei lui Sugár János „Patrul de timp” de la ediția de anul trecut a pulzArt a fost acela de a asculta ce au de spus trecătorii, de a înregistra poveștile lor personale și de a le publica într-o carte. Cartea, care conține 53 de povestiri, a fost prezentată în cadrul festivalului din acest an. Documentul pe alocuri șocant, care înregistrează cuvânt cu cuvânt poveștile de viață traumatizante, inclusiv pronunția, este un exemplu unic de cum cei mai săraci devin parte a culturii înalte, cum un flux de gânduri devine o creație comunitară specifică locului, aleatorie, dar în același timp universală, un spectacol, cum arta este pusă într-un spațiu fără limite.