Fiii și fiicele lui Brâncuși. O intrigă de familie – expoziție de grup
Al cui ar trebui să fie Brâncuși, și mai important, trebuie ca el să fie al cuiva?
Proiectul denumit Fiii și fiicele lui Brâncuși. O intrigă de familie a luat ființă din inițiativa Alexandrei Croitoriu, la care au contribuit numeroși artiști autohtoni și străini. Subiectul expoziției este mitul, cultul construit în jurul lui Constantin Brâncuși și înțelegerea, precum și deconstruirea acestora. Încă din perioada interbelică, legitimarea externă apare ca motorul principal al transformării lui Brâncuşi într-un erou național. Cultul brâncușian s-a intensificat odată cu trecerea anilor în așa fel încât astăzi deseori face parte din discursul naționalist, din crearea forțată a brand-ului național sau al imagini naționale.
Creațiile expuse în cadrul expoziției sunt opere ale unor artiști autohtoni și străini, care cu toții explorează această tematică brâncușiană, amintindu-ne de faptul că în contextul actual românesc este imposibil să îl abordăm pe Brâncuși din punct de vedere pur estetic.
“Sperăm că, în contextul oferit de Sfântu Gheorghe, vom avea posibilitatea să îl înțelegem pe Brâncuși, trecând peste retorica impregnată de sentimente naționaliste, și că, în sfârșit, vizitatorii vor privi aceste opere expuse nu ca pe o blasfemie ci le vor interpreta ca pe niște gesturi impertinente, dar esențiale ale gândirii critice.” – mărturisește Alexandra Croitoru despre expoziția ce va fi găzduită în Spațiul Expozițional de Artă Contemporană „Magma”.
Un proiect de Alexandra Croitoru în colaborare cu Dan Acostioaei, Brynjar Bandlien & Manuel Pelmuș, Simion Cernica, Rafael Dubreu, Teodor Graur, Monotremu, Ciprian Mureșan, Vlad Nancă, Dan Perjovschi, Sergiu Sas, SUPER US, Napoleon & Ștefan Tiron