Poetul Dan Sociu (RO) și muzicianul Victor Nicolae Ciobanu (RO)
Lumină intermediară – spectacol de muzică și de poezie: Dan Sociu, Victor Nicolae Ciobanu
Un spectacol de poezie contemporană și de muzică experimentală interpretată la instrumente din Orientul Mijlociu și Asia. Poetul Dan Sociu va citi un poem-fluviu despre dispariție, și va fi acompaniat de Victor Nicolae Ciobanu la saz turcesc, qanun, oud, tobe indoneziene și instrumente de suflat. Evenimentul se află la a treia ediție, și explorează conexiunea și limitele dintre sunet și vers, muzică și poezie. Spectacolul va fi urmat de discuții și o sesiune Q&A.
Dan Sociu, născut în 1978 în Botoșani, a publicat 17 sau 18 cărți, depinde cum le numeri, a tradus cam 30 plus piese de teatru și mii de articole științifice, a luat toate premiile literare românești, unele de două ori, cât și rezidențe în Germania și SUA. A fost vagabond, barman, redactor de carte, ziarist, ecologist, membru al trupei Bolintin, a jucat în filmul britanic Universe 25, acum în post-producție, și a scris scenariul filmului Monarh, aflat în pre-producție.
Victor Nicolae Ciobanu, născut în 1986 la Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, a studiat muzică, antropologie și teatru, învață saz turcesc la școala lui Erdal Erzincan din Istanbul (2013), e primul român bursier prin Ministerul de Externe al Republicii Indonezia (2016), pleacă în insula Sulawesi, devine elev al maestrului Basri Baharuddin Sila (tobe), respectiv în insula Java, unde devine elev al maestrului Martinus Miroto (dramaturgie scenică). Organizează primul spectacol din România cu ritualuri, dansuri și muzică din insula Sulawesi.
Data: 11 octombrie 2024, vineri, ora 19:30
Locația: Bábel
Durata spectacolului și a discuției: 90 de minute
Intrarea este liberă.