Cinci km de bandă în culorile pulzArt și zeci de copii care țes o pânză din ea. Ocuparea spațiilor publice continuă la Sfântu Gheorghe.

La 11 septembrie, terenul de joacă din cadrul Parcului Sfânta Elisabeta a primit o nouă atracție: țesutul de pânză i-a atras pe cei mici și cei mari deopotrivă, ce-i drept, majoritatea muncii au efectuat-o copiii. Autorul ideii este Cora Dumitrescu, care la rândul ei a văzut-o la un proiect din străinătate: intenționat, realizarea pânzei  le-a fost încredințată copiilor, fără instrucțiuni concrete. Dacă organizatorii nu au venit cu nicio idee concretă privind țesutul pânzei de păianjen, copiii aflați în parc aveau o idee cât se poate de clară despre ceea ce pregăteau. Pe măsură ce se înmulțeau firele printre copaci, și înstrucțiunile apăreau una după alta ‒ fiecare copil avea de oferit câte-un sfat.

Iar rezultatul vorbește de la sine: în mai puțin de două ore au reușit să împânzească împrejurimile terenului de joacă, iar acum copiii se joacă sărînd printre benzile ce compun pânza de păianjen. Proiectul „pânza de păianjen” a iesit mișto.

Kiss Bence