Căutăm pulzVoluntari!
Festival de arte contemporane pulzArt , 5 – 8 septembrie, Sfântu Gheorghe
Dacă ai dori să câştigi o perspectivă din interior în organizarea de festivaluri şi ai face, cu plăcere, parte dintr-o echipă tânâră şi dinamică, şi dacă ai dori ca în timp ce te distrezi, să iei parte şi la activităţi constructive şi utile, atunci alătură-te programului de voluntariat pulzArt.
Scopul Festivalulului de arte contemporane pulzArt, acesta fiind unic la nivelul Ţinutului Secuiesc, este acela de a ajunge şi de a mişca simultan atât publicul cu cravată, cât şi cel cu tenişi, prin prezentarea unor iniţiative reprezentative şi interesante ale artei contemporane, iniţiative care îmbină stilurile într-un mod liber şi îi inspiră pe cei interesaţi de cultură.
Festivalul este punctul central al programului „Sfântu Gheorghe – Capitala Culturală a Ţinutului Secuiesc”, fiind şi punctul de întâlnire al celor patru ani tematici. 2013, la Sfântu Gheorghe, este Anul sunetului şi al cuvântului, motiv pentru care muzica şi literatura au roluri majore în oferta de program al festivalului, dar vor avea loc, evident, şi spectacole de teatru şi expoziţii de artă vizuală.
Aşteptăm tineri entuziaşti, activi şi iubitori de cultură, care doresc să-şi testeze abilităţile în echipa de organizare pulzArt şi care să se alăture realizării şi organizării seriei de programe din cadrul unui festival de arte contemporane.
Nu ai altceva de făcut, decât să completezi şi să trimiţi formularul de înscriere, pe adresa de e-mail kultura@sepsi.ro , până la data de 28 august, sau să-l aduci personal la Biroul de Imagine al Primăriei (str. 1 Decembrie 1918, nr. 6).
Ceea ce oferim noi: participarea liberă la programele festivalului, acumularea de experienţă profesională, o incursiune în organizarea de evenimente şi lucru într-o echipă experimentată.
Fii şi tu membru activ al festivalului!