Ernelláék Farkaséknál, o producție despre comlicațiile vieților simple

Regizorul maghiar Hajdu Szabolcs a adus la Sfântu Gheorghe o temă simplă: viața de familie. În pelicula prezentată duminică seară la Cinematograful Arta, el a pus sub lumina reflectoarelor acel gen de conflict care se întâlnește în orice familie și în care este imposibil să nu te regăsești.

Într-un apartament obișnuit, o mamă de băiat este fidelă acelui mod de educare a copiilor după standardele noului tip de parenting, care presupune foarte multă răbdare din partea părintelui. Deși nu apelează la violență domestică, soțul nu împărtășește totuși opiniile femeii. El este mai degrabă agasat de copil, nu pentru că nu l-ar iubi, ci pentru că răbdarea îi este limitată. El preferă să se concentreze mai mult pe sine decât pe nevoile celui mic și și-ar dori ca acesta să aibă propriile preocupări, neconștientizând că fiul său se află la o vârstă la care atenția părintelui este imperios necesară. Această diferență de idei cu privire la felul în care trebuie acordată educația copilului, dar și gelozia tatălui pe atenția, timpul, afecțiunea și energia pe care soția le acordă băiețelului în mod constant se transformă în permanente motive de conflict între soți și chiar adâncesc prăpastia care se sapă zi de zi între ei prin micile detalii, obosindu-i psihic pe amândoi.

Și, ca și cum nu era de ajuns, în astfel de momente tensionate, apare în casă sora soției cu tot cu soț și fiică. Asistăm din acest moment la spectacolul pe care îl oferă întotdeauna vizita rudei sărace în casa celei mai înstărite. Dialoguri încărcate de subtilități și ironii pline de un umor subtil se dezlănțuie pe întreg parcursul desfășurării filmului și fac deliciul celor care îl urmăresc. Mai mult, în fața privitorilor se desfășoară un spectaculos show de dedesubturi psihologice precum complexele de inferioritate ivite din scenariile pe care fiecare și le face în propria minte, de frustrări și de neputințe adunate în timp.

Una dintre cele mai profunde secvențe în care se exprimă perfect paradoxul psihologic al ființei umane este surprinsă de fragmentul în care cei doi cumnați stau de vorbă ca doi prieteni, chiar dacă nu se agreează câtuși de puțin unul pe celălalt. Unul îi mărturisește celuilalt că a fost înșelat de soție după ce l-a întrebat pe acesta în prealabil cum ar reacționa dacă el ar afla că soția l-a înșelat. Deși când s-a gândit la el însuși cumnatul a spus că ar pedepsi-o pe nevasta lui pentru infidelitate înfigându-i o banană în partea dorsală și expunând-o pe o rețea de socializare într-o fotografie care să o surprindă în acea ipostază jenantă, când a sosit momentul pentru un sfat, el i-a cerut înșelatului să uite și să ierte. Secvența este ilustrativă pentru că demonstrează cât de simplu privim problemele celorlalți, cu câtă ușurință le găsim soluțiile cele mai bune și cât de greu ne este să acceptăm propriile noastre probleme, cât de mari ne sunt așteptările și cât de greu putem ierta.

Aceste jocuri de finețe din peliculă sunt incredibil de interesante și fac ca orice persoană, căsătorită sau nu, să se regăsească într-una din situațiile prezentate în film, fie din postura de copil al părinților lui, de soț, de cumnat, de adolescentă îndrăgostită de un unchi sau de soție sătulă să mai ducă pe umeri lipsa de sprijin și empatie a soțului său.

Mirela Cara