Adevăratul farmec al Festivalului de Arte Contemporane pulzArt constă în faptul că te pune de fiecare dată față în față cu noutatea absolută, te provoacă să îți asumi riscul de a confrunta noul și a descoperi cât de dispus ești să îl accepți, să te împrietenești cu el. Deși participi an de an la evenimentele incluse în program, niciodată nu poți anticipa cum va fi concertul sau spectacolul de teatru la care mergi. Totul este supus imprevizibilului.

O astfel de surpriză a fost și concertul susținut de britanicii care împreună formează trupa Ishmael Ensemble, despre care publicul aflase că se axează pe combinația dintre jazz și muzica electro. Aceste informații puteau construi în mintea fiecăruia așteptări dintre cele mai diverse, însă nu puteau descrie ceea ce s-a petrecut pe scenă joi, la deschiderea oficială a celei de-a șaptea ediții pulzArt.

În decorul minimal oferit de scena din Sala Mare a Teatrului Tamási Áron, tinerii londonezi, care păreau contopiți cu instrumentele lor, au început jocul combinației de sunte, aparent dezlânat și lipsit de uniformitate. Pe măsură ce acordurile s-au înmulțit, ritmuri dintre cele mai diverse au început să se întrepătrundă într-un joc sonor și melodios în care te lăsai purtat treptat, aproape hipnotizat de un stil atât de nou, care nu semăna cu nimic, semănând în același timp cu multe linii melodice cunoscute. Într-o fuziune bizară, cu acorduri tensionate până la paroxism care alternau cu sunete moi și line ce aluneau în jos până spre limita serenității, melodiile au curs în valuri, ademenind publicul să se lase purtat în lumea lor, ca într-o reverie din care nu te mai poți sustrage.

Absorbiți ei înșiși de magia tonurilor, londonezii de la Ismael Ensemble au fost readuși în realitate abia de ropotele de aplauze prin care publicul și-a exprimat încântarea de a fi fost personaje principale într-o călătorie muzicală cu o destinație neclară, în care guvernează exclusiv imaginația, abandonul și plăcerea de a asculta. Astfel, după un concert de deschidere în care ai experimentat aventura descoperirii absolute, tot ce îți dorești este să afli ce urmează să se întâmple mai departe în pulzArt7.

Mirela CARA