Prima zi a festivalului pulzART de anul acesta a fost, printre altele, un motiv de bucurie atât pentru cei mari, cât mai ales pentru cei mici care, sub îndrumarea lui OzOz, cum este cunoscut egipteanul Ossama Mohamed Helmy Farag, au realizat diverse figurine din hârtie, după tehnica origami.

Așezați pe iarbă, adulții și copiii participanți au descifrat pas cu pas tainele plierii hârtiei, astfel încât la final să obțină cravate, cocori și fel de fel de alte figurine, care de care mai încântătoare.

Deși pare ceva greu de realizat, împăturitul hârtiei ține cont de câteva detalii simple. În primul rând, este nevoie de răbdare și de plăcerea de a confecționa ceva, apoi lucrurile vin de la sine căci, spre deosebire de alte materiale, hârtia are memorie și păstrează toate cutele și toate urmele modificărilor care i s-au adus prin împăturire. Or, tocmai pe această memorie se bazează cel mai mult origami și, desigur, pe imaginația artistului creator.

Participanții la workshop-urile lui OzOz nu s-au transformat, desigur în specialiști în origami, dar au descoperit plăcerea de a lucra alături de alții, precum și bucuria de a confecționa figurine pe care le-au putut lua acasă ca amintire. Și cine știe dacă nu, unii dintre cei mici care au prins gustul acestei arte nu vor decide că vor și pot să devină ei înșiși un OzOz. Până atunci însă un singur lucru este cert: în Parcul Memorial din Sfântu Gheorghe, în cadrul festivalului pulzART, origami a fost un motiv de relaxare și distracție pentru toți curioșii care au participat la workshop.

Mirela CARA