Producția „Margarete”, amestec savuros de curiozitate, răbdare și suspans

Fiecare din noi trece prin viață fie privind nostalgic către experiențele trecute, fie încercând să rămânem fideli față de principiul carpe diem, fie concentrându-ne prea mult pe propriul viitor. Puțini sunt aceia dintre noi care se gândesc la ceea ce lasă în urma lor pentru posteritate, iar de regulă ei sunt inventatori pasionați, scriitori talentați sau politicieni cu influență largă.

Producția „Margarete”, prezentată la Casa cu arcade de polonezul Janek Turkowski, pune reflectoarele asupra existenței umane într-un mod complet diferit, demonstrând că fiecare individ lasă o urmă a ființării sale pe Pământ doar că aceasta se dizolvă în marea de urme pe care și ceilalți oameni le trasează în timpul vieții.

Un covor multicolor, un proiector de film cu bandă, un ecran mic și un laptop au fost singurele elemente de care Janek Turkowski s-a folosit pentru a crea în rândul spectatorilor un suspans demn de cele mai bune filme polițiste. Pe scurt, în 2008, el a găsit într-o piață de vechituri polono-germane, situată pe lângă granița cu Polonia, 64 de bucăți de role de film vechi într-o cutie de carton. Curios, a urmărit filmele respective pe care apăreau frânturi de experiențe de viață ale unei doamne, care s-a dovedit a fi o anume Margarete Ruhbe.

Intrigat de câteva detalii din film, dar mai ales de dorința de a afla cine și cu ce scop o filmase pe acea femeie, suspectând că poate fi vorba despre un film care duce către spionaj sau poate o poveste de dragoste interzisă, Turkowski a apelat la tehnologia modernă, digitalizând filmele respective și, cu o răbdare demnă de Sherlock Holmes, timp de aproape doi ani a căutat detalii și a pus informațiile cap la cap pentru a desluși misterul celor 64 de filme. În cele din urmă a făcut reconstituirea unei vieți, sau mai bine zis a două vieți, căci Margarete Ruhbe s-a dovedit a fi o farmacistă care avea o soră geamănă, alături de care și-a petrecut aproape întreaga viață, ambele îmbrățișând profesia de farmacist. Acest amănunt a clarificat printre altele cine se afla în spatele camerei și de ce femeia purta uneori ochelari, alteori nu.

Punctul culminant al poveștii a fost când Turkowski a găsit-o pe Margarete într-un azil de bătrâni. În vârstă de 99 de ani, femeia avea simțul văzului puternic alterat, motiv pentru care imaginile nu au impresionat-o aproape deloc. Totuși, ea a reușit să ofere câteva lămuriri cu privire la filmări și să confirme sau să infirme anumite scenarii pe care imaginația lui Janek Turkowski le țesuse pe măsură ce urmărea ce se petrece și lega firul poveștii.

Dincolo de toată strădania elucidării unui mister, două lucruri sunt relevante. Mai întâi faptul că, pe lângă răbdarea impresionantă și curiozitatea neobosită a lui Janek Turkowski, evoluția tehnologiei a fost marele avantaj de care el s-a putut bucura în munca sa de aproape doi ani. Fără posibilitatea digitalizării, multe detalii ar fi trecut neobservate, iar povestea ar fi rămas fragmentată pe niște pelicule învechite. Apoi, reconstituirea unei vieți, accesul la eventualele detalii despre viața personală a unui om i-au schimbat lui Turkowski percepția despre lume și despre sine. „Ceea ce am făcut cu pelicula Margarete m-a schimbat total. Mă ajută în primul rând să mă cunosc pe mine însumi mai bine căci de câte ori mă gândesc la ceea ce las în urma mea realizez ce anume din filmul vieții mele vreau să arăt și ce anume vreau să păstrez doar pentru mine. Asta mă obligă să mă văd așa cum sunt și să decid ce las la vedere și cum aleg să îmi construiesc imaginea”, a declarat el la sfârșitul prezentării peliculei.

Mirela CARA