Tinzînd spre zero
La vernisajul expoziţiei Magdei Csutak, abordarea zeroului a avut loc şi literalmente: intrarea la Spaţiul Expoziţional Magma închisă, şotronul festivalului pulzArt număra zerouri, dar nu către nimic conduce, ci spre intrarea din spate, unde discursurile au fost ţinute, în mod excepţional, afară. Artista născută în Sfântu Gheorghe, şi care trăieşte în Austria, a emigrat în anul 1977, iar de atunci nu şi-a mai expus lucrările în România. Vizibil emoţionata Magda Csutak – care, la deschidere, a fost salutată de numeroşi cunoscuţi – nu se află într-o relaţie strict profesională cu Spaţiul Expoziţional Magma, căci la câţiva paşi de Şirul Bazarului a fost căminul ei, astfel locaţia expoziţiei a fost specială, şi din acest punct de vedere.
Probabil acesta este şi motivul pentru care l-a numit opera mediului specific locului, împreună cu curatorul expoziţiei, Szőke Annamária: „amenajarea spaţiului, gândită în aşa fel încât să corespundă (şi) condiţiilor locale specifice, care arată unde şi cum stă în această secundă Csutak, cu expoziţiile ei artistice. În sens mai larg, locul deosebit este oraşul natal, sau mai exact origo, punctul nul: iar acesta se potriveşte perfect cu tema expoziţiei.”
La expoziţia intitulată „Tinzînd spre zero”, ne întâlnim cu forme concrete, calităţi ale materiilor, compoziţii spaţiale şi senzori de lumină. Toate acestea au efecte nu doar vizuale, ci necesită şi interpretări.
Tema discuţiilor la masa rotundă organizată vineri, la care a participat artista, alătură de istoricii de artă Szőke Annamária, Beke László, astrofizicianul Kolláth Zoltán şi filozoful Ungvári Zrínyi Imre, a abordat tema expoziţiei care cercetează, analizează apropierea artei de ştinţă, şi relaţia dintre cele două. Moderatorul discuţiilor a fost antropologul Ivácson András Áron.
Expoziţia care se bazează pe un fundament conceptual foarte puternic, merită fi văzută şi atunci, când curatorul ei este chiar creatoarea operelor, sâmbătă, la ora 15,00, în cadrul festivalului pulzArt.