FEHÉR FERENC: MORGAN AND FREEMAN

Timp de o oră, grotesca poveste cu năluci este pe cît de jucăuşă, spirituală, vioaie şi hazlie,  pe atît de întunecată, dureroasă, nemiloasă. Dar mai ales, curajoasă. Dansul solitar contopit cu marionetele mi-a provocat o stare de spirit similară cu cea a copilului de grădiniţă care-şi inventează un prieten imaginar.

Camaradul – fie el invizibil sau figurină din pluş – nu e doar prieten la greu, tovarăş de viaţă şi  de suferinţă, ci şi un demonic alterego. Altfel spus, partea întunecată din copil, cea care dirijează, manipulează, porunceşte. Care te face dependent. Celebrul şi autodidactul coregraf-dansator este azi unul dintre cei mai importanţi interpreţi de pe scena dansului contemporan maghiar, al cărui stil original iese din rînd. Te loveşte, te revoltă, te tulbură,  nu doar cu personalitatea sa discretă, intransigentă, care refuză rutina, falsitatea şi clişeul, ci şi prin acel univers singular şi solitar, în care-şi atrage spectatorul. Pe lîngă deja cunoscuta sa ciudăţenie, limbajul kinestezic inspirat din René Aubry, pe excelenta muzică a lui Fehér Ferenc, este finisat  pînă la cel mai mic gest, printr-o tehnică stăpînită cu virtuozitate.